Misterele Tablitelor de la Tartaria

Descoperirea

In anul 1961, arheologul Nicolae Vlassa a initiat un santier arheologic in apropierea localitatii Tartaria, intr-o zona cunoscuta pentru frecventa cu care resturi de ceramica si artefacte stravechi ies la suprafata, lasand impresia ca au fost cultivate acolo. In ciuda unui inceput ezitant, eforturile si asteptarile arheologilor au fost rasplatite in momentul scoaterii la lumina a trei tablite din lut care aveau in scurt timp sa zguduie lumea stiintifica. Faptul ca intreaga istorie straveche isi putea schimba cursul, i-a facut pe multi dintre oamenii de stiinta sa priveasca cu suspiciune aceste artefacte din lut, prea fragile parca pentru a sustine o asemenea povara. Tablitele nu au reprezentat singurul triumf al arheologilor. Impreuna cu acestea au mai fost dezgropate si 26 de figurine de lut sau piatra, o bratara confectionata din scoici si cateva oase umane care, la prima vedere, pareau ca apartin unui barbat adult.

• Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
• Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu

In scurt timp, intreaga atentie a expertilor a fost acaparata de cele trei tablite, dintre care doua aveau forma rectangulara iar una rotunda. Simbolurile erau reprezentate doar pe o parte, iar cele rectangulare prezentau cate o gaura, deloc intamplatoare, sustin arheologii. Doua dintre aceste placute sunt acoperite cu semne pictografice care redau texte vechi, cu peste un mileniu anterioare celor similare descoperite la Djemer-Nasr, Kis si Uruk din Sumer, datate in jurul datei de 3300 i.H. Artefactele recuperate din acelasi loc cu resturile umane i-au facut pe arheologi sa banuiasca ca ramasitele apartin unui om de vaza al societatii de atunci, un preot, saman sau poate un medium.

Ceea ce reprezenta o descoperire epocala atat pentru cultura si civilizatia danubiana, cat si pentru intreaga Europa, a devenit un aprins subiect de controversa, ramas nesolutionat pana astazi desi, din ce in ce mai multi arheologi par sa confirme vechimea si importanta acestor vestigii istorice.

Incercari de descifrare

Majoritatea arheologilor si istoricilor au aproximat elaborarea tablitelor in jurul anului 5500 i.H., conferindu-le o vechime de peste 7 000 de ani. Astfel, un simplu calcul matematic impinge inventarea limbajului scris cu mai bine de un mileniu decat se credea initial si schimba total si locul de nastere al acestuia, din Mesopotamia in bazinul Dunarii. Este posibil ca o civilizatie sa se fi format in zona balcanica cu un mileniu inaintea altora, mult mai celebre si puternice, cum ar fi cele din Sumer si Egipt? De mai bine de jumatate de secol, tablitele de la Tartaria si simbolurile pe care le poarta sunt in centrul dezbaterii cu privire la “incubatoarele” spatiale si temporale ale scrisului si la primele lacasuri ale civilizatiei europene.

Aparitia celei mai vechi scrieri cunoscute pana in prezent, intr-un loc ce nu fusese luat in calcul ca un posibil leagan al civilizatiei, a dus la elaborarea unor serii de ipoteze in incercarea de a explica provenienta acestora. Unii arheologi au incercat sa demonstreze ca tablitele de la Tartaria au aparut ca urmare a influentei Sumerului. Ciudatenia este data de faptul ca simbolurile de pe tablite se aseamana extrem de mult cu cele folosite de sumerieni in comunicarea scrisa. In acest caz, s-a presupus ca simbolurile au fost imprumutate de la acestia, iar localnicii le-au preluat mot-a-mot fara sa cunoasca semnificatia lor. Insa oamenii de stiinta sunt contrazisi chiar de istorie, deoarece in jurul perioadei 5 500 i.e.n., scrierea sumeriana nu exista sau, daca exista, dovezile care sa sustina acest fapt nu au fost gasite inca. Istoricii au incercat chiar sa desluseasca semnificatia lor, dar citindu-le in sumeriana. Aceasta incercare nu a fost de natura sa lamureasca lucrurile intrucat, interpretate astfel, semnele de pe tablite duc in fata altei dileme: cum ar putea sa explice aparitia numelui zeului Saue, echivalentul zeului Usmu cunoscut in cultura sumeriana?

Expertii din cadrul Academiei de Stiinte din Rusia au concluzionat in urma analizarii materialului ca tablitele sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg raspandit, de origine locala. In opinia acestora, textul unei tablite enumera sase totemuri antice care coincid cu manuscrisul din orasul sumerian Djemdet-Nasra. Citite in cerc, contrar miscarii acelor de ceasornic, reiese textul proto-sumerian “NUN.KA.S.UGULA.PL.IDIM.KARA.I.”, tradus prin: "In (cea de-a) patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului Saue cel mai vârstnic dupa ritual (a fost) ars. Acesta-i al zecelea". Interpretarea oamenilor de stiinta rusi lasa, insa, loc de interpretari, pana in prezent neexistand un consens la nivel academic cu privire la semnificatia pictogramelor.

Opinia generala este ca formele acestea de scriere nu puteau aparea izolat, ci puteau fi dezvoltate numai in cadrul unei culturi puternice si larg raspandite, prin urmare, dezlegarea tainei celor trei tablite ar putea fi oferita doar de studierea intregului complex Turdas-Vinca, de care este legat si Tartaria. Totemurile prezente pe tablite nu numai ca se aseamana izbitor cu cele sumeriene, dar sunt aranjate si in aceeasi succesiune. Coincidenta grafica a semnelor putea fi intamplatoare insa succesiunea lor nu. O serie de observatii indica o origine comuna a conceptiilor religioase din zona Tartaria si Djemdet-Nasra. Scrierea de pe tablite este ideografica, la fel ca si cea sumeriana, neexistand inca semne silabice si indici gramaticali, iar numele zeului Usmu este reprezentat la fel ca la sumerieni. Interpretarea tablitei rotunde indica faptul ca aceasta contine informatii scurte asupra ritualului uciderii si arderii unui sacerdot.

Cu toate acestea, cercetatorii se intreaba cum este posibil ca locuitorii stravechi ai Tartariei sa scrie in sumeriana cand inca nu se pomenea despre Sumer. Cercetatorul rus Boris Perlov este de parere ca sumerieni ca si babilonienii au fost doar niste elevi buni, preluand scrierea pictografica de la popoarele balcanice si transformand-o ulterior in scriere cuneiforma. Conform acestuia, inventatorii scrierii au fost chiar locuitorii balcanici, nu sumerienii.

Misterioasa Milady Tartaria

Osemintele scoase la lumina in acelasi sit arheologic, despre care s-a crezut initial ca apartin unui barbat cu varsta cuprinsa intre 35 si 40 de ani, s-au dovedit a fi ale unei femei de aproximativ 55 de ani, o varsta care se atingea rar in urma cu 7 000 de ani. Judecand dupa obiectele de cult din jurul scheletului, arheologii au considerat ca era vorba despre o preoteasa sau poate chiar o femeie-saman. In jurul resturilor de oase umane au mai fost gasite 26 de figurine de teracota, 3 figurine de alabastru, impreuna cu cele trei placute de lut ars. In opinia lui Marco Mellini, director al Prehistory Knowledge Project si membru al World Rock Art Academy, Roma, femeia botezata Milady Tartaria nu era un mare preot sau un saman, iar analiza oaselor indica faptul ca nu au fost arse, prin umare varianta incinerarii, propusa initial, a fost exclusa, precum si cea a unui posibil act de canibalism. Arheologul roman Vlassa a fost primul care a emis aceasta teorie pe baza documentatiilor anterioare asupra unor ceremonii canibalistice danubiene efectuate cu scopul de a comunica cu zeii si cu spiritele. Varianta unui act antropofag a fost respinsa dupa analizarea oaselor, intrucat acestea au fost rupte in mod natural, fara a fi zdrobite sau arse. Teoria lui Mellini este sustinuta si de faptul ca oasele au fost ingropate in cadrul unui ritual, in vreme ce la banchetele canibalistice resturile umane erau aruncate animalelor.

O datare controversata

In privinta datarii celor trei tablite, documentarea arheologica inca nu este 100% sigura.Tablitele de la Tartaria par sa apartina migratiilor civilizatiei Vinca, una dintre cele mai vechi culturi europene, cu o vechime recunoscuta de circa opt milenii, cand un asemenea sistem de scriere era folosit nu numai in sud-estul Europei, dar si in aria civilizatiilor proto-sumeriene. In acelasi timp, alti oameni de stiinta au datat artefactele in mileniul V i.H. sau a doua jumatate a mileniului VI i.H. Conform acestora, tablitele sunt primele atestari ale unei scrieri vechi europene. In zilele prezente, controversa continua. Dar ce s-a intamplat cu adevarat la Tartaria? O analiza ulterioara asupra descoperirilor, efectuata ulterior, a facut mai multa lumina in acest caz.

In fapt, tablitele nu au fost niciodata analizate cu ajutorul radiocarbonului, insa acest lucru nu a impiedicat legendele sa se nasca in jurul subiectului. Conform unor arheologi romani, tablitele nu pot fi datate cu C14 din cauza tratamentelor la care au fost supuse in necunostinta de cauza. Se pare ca arheologul Nicolae Vlassa nu se afla in situl arheologic la momentul descoperirii care a avut loc cu cateva ore inainte de incheierea lucrarilor de excavare. Tablitele erau moi si acoperite de calcar din cauza umiditatii. Pentru a le intari, unul dintre restauratori a decis sa le usuce in cuptorul aflat in laboratorul muzeului, insa temperatura si perioada coacerii au ramas necunoscute. Dupa acest tratament, tablitele nu ar mai putea fi supuse unei datari cu C14, deoarece stresul termic a compromis calitatea de baza a lutului, indispensabila in cazul unei analize cu carbon. O mare parte dintre arheologii romani si straini se plang de faptul ca Vlassa nu a fotografiat artefactele in momentul dezgroparii si a refuzat sa colaboreze cu colegii lui, evitand in acelasi timp sa dea prea multe detalii despre descoperirile sale in cadrul raporatelor pe care le redacta periodic, multumindu-se sa repete aceleasi informatii sub denumirea de noutati.

Lipsa fotografiilor de la locul sit-ului si mai ales, dificultatea de a-l localiza chiar si in prezent, cumulate cu alti factori, cum ar fi imposibilitatea de a data cu exactitate placutele, dificultatea de a identifica o civilizatie puternica in bazinul Dunarii care ar putea sa “fabrice” scrisul cu 1 000 de ani inaintea Sumerului, toti acesti factori au indreptatit generatii intregi de arheologi si istorici sa se indoiasca de rolul pe care tablitele le-ar putea juca in stablirea unei cronologii precise si sa isi puna intrebari referitoare la adevaratul loc de nastere al civilizatiei.